Urzitorul mântuirii noastre așteaptă

În povestirile nemuritoare spuse de bunica, un detaliu mi-a atras atenția, m-a făcut să ciulesc urechile alături de strănepoții din jurul ei: ,,Stră-străbunica era urzitoarea satului”, spunea bunica mea. Urzitoare…? Da!  Adică pornea urzeala în războiul de țesut. 

Majoritatea hainelor purtate de oameni pe atunci și orice fel de țesătură, se făceau la războiul de țesut. Pentru a obține o țesătură bună era nevoie de un urzitor dibaci care așeza în război cu îndemânare pe linie orizontală fire textile și apoi pe linie verticală trecea primele  bătături după un modelul deja stabilit. Deși munca urzitorului ca timp durează puțin compativ cu munca desfășurată mai apoi de țesător, totuși urzitorul  vedea cu ochii minții cum va arăta lucrarea finală și garantat  reușita lucrării.                                                                                                                                                         

Aceste detalii m-au ajutat să înțeleg un verset din Biblie la care mă tot gândeam . În Evrei 5:9 spune că Fiul ,,…S-a făcut, pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice”. La cruce mântuirea noastră a fost obținută de Hristos –  ,,urzeala a fost pusă în războiul de țesut”,  iar pentu terminarea lucrării ne revine responsabilitatea să țesem firul vieții după modelul stabilit de Hristos. Când Fiul a urzit mântuirea noastră El a văzut cu ochii credinței cum va arăta lucrarea la final.

Tot gândindu-mă la această imagine, Hristos urzitorul,  mintea a început și ea să alerge de la un verset la altul și am țesut și eu un gând pe care mă bucur să vi-l împărtășesc.                                                 

Desi mântuirea  este accesibilă oricui prin moartea și învierea lui Isus Hristos totuși Evrei 10:12,13 spune că Domnul Isus Hristos așteaptă să fie terminată această lucrare: ,,El… S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu și așteaptă de acum ca vrăjmașii Lui să-I fie făcuți așternut la picioarele Lui”.  ,,El… AȘTEAPTĂ ”…!? Cui  îi revine sarcina să îi facă ,,așternut” pe vrăjmașii      picioarelor?

Din cartea Efeseni aflăm că Biserica este trupul Lui (1:23);  picoarele  ce calcă peste vrăjmași (puterile întunericului ) suntem noi, copiii lui Dumnezeu prin credință. Iar în capitolul 6 din Efeseni spune că pentru înarmare,  creștinul are nevoie ca picioarele să-i fie încălțate cu ,,râvna Evangheliei păcii”.

V-ați gândit vreodată că dorința de a împărtăși altora despre dragostea Domnului nostru Isus Hristos este în primul rând o înarmare a propriei noastre persoane? Dacă avem râvna Evangheliei este ca și cum noi ne ,,confecționăm” încălțăminte rezistentă cu care să putem alerga pe calea mântuirii. Altruismul ne ajuta să  gândim mereu la alții și la binele lor și astfel avem alte perspective asupra luptei spirituale pe care o ducem în fiecare zi. Iar dacă suntem desculți  înaintăm greoi și atunci vom și șchiopăta în  lupta spirituală. Dacă incerc să mă ,,perfecționeze spiritual” mă   pot  înarma cu toate celelalte arme descriese în Efeseni capitolul 6 (mijlocul încins cu adevărul, platoșa neprihănirii, scutul credinței, coiful mântuirii,…) dar egocentrismul  poate fi piatra de poticnire.

Concluzie: Domnul nostru a conturat lucrarea la care noi țesem – Urzitorul mântuirii. Acum El așteaptă să lucrăm după planul Lui cu puterea și biruința  dată de El.  

,,Duceți-vă și faceti ucenici din toate neamurile… Eu sunt cu voi, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:19, 20)

Rahela Ivan

arrow