Standardul spiritual al unei adunări

,,Casa Mea se va numi o casă de rugăciune…” (Matei 21:13a) Standardul spiritual al unei adunări sunt rugăciunile din ea. Nu cântările, nici predica, nici stația, nici transmisia live.

Dacă Biserica are nevoie de ceva, asta e întoarcerea la rugăciune. Dacă un credincios nu se ,,înțelege” bine cu Tatăl, poți să-i spui lucruri cât mai interesante că nu-l ajută la nimic. Dacă vreau să știu cum se întelege un copil cu tatăl lui, ar fi necesar să asist la o discuție între cei doi. Asemenea, dacă vrei să știi cum se înțelege un credincios cu Tatăl lui, ascultă-l cum se roagă….

Este foarte dezamăgitor atunci când se predică o oră și ne rugăm cinci minute. Ne plac lucrurile noi, să nu ne plictisim la biserică. Dar oameni buni, avem nevoie de foc! Trebuie să stăm în fața unui rug aprins în viață, să auzim o Voce care să ne schimbe  și apoi, în drumul spre Canaan, să urcăm tot mai des pe munte și să coborâm de acolo schimbați la față după ce am stat în PĂRTĂȘIE cu Dumnezeu. Însă nici o biserică nu poate acţiona pe baza unui singur ceas de rugăciune.

Oh Tată, ai milă de noi! Lasă peste noi dragostea dintâi, o dragoste care nu numără secundele, ci ceasurile. O dragoste care iubește comunicarea cu Mântuitorul. O dragoste care luptă în rugăciune ca Ilie, până vine ploaia! O pasiune care poate birui în Ghetsimani, chiar dacă alții dorm după primele minute de rugăciune. Vor fi treziți mai târziu, dacă vor urca în odaia de Sus și vor coborî de acolo cu focul Duhului în inimă și pe buzele lor!  Aprinde-ne Doamne, dar nu pentru pământ ci pentru Cer. Și atunci adunările noastre vor fi un colț de cer. Iar într-o zi, toate colțurile de cer de pe pământ, vor fi parte a unui CER măreț. Iar atunci rugăciunile vor înceta și-L vom vedea pe Cel cu care am stat în rugăciune o viață, fără să-L vedem. Pe cel care ne-a adunat lacrimile rugăciunii în burduf. Pe Cel care ne-a înțeles lupta în rugăciune și ne-a dat răspuns.

Și mare va fi ziua aceea! Slavă Domnului!

Ștefania Cumpătă

arrow