ROGVAIV… ROGVAIV… ROGVAIV…

ROGVAIV… ROGVAIV… ROGVAIV…

 

ROGVAIV, ROGVAIV… sunt cuvintele ce îmi răsunau puternic în minte într-o zi ploioasă de toamnă, când mă străduiam cu mare atenție să îmi conduc mașina pentru a preveni acvaplanarea. Regulile învățate la școala de șoferi sunt ,,sfinte” mai ales pe o vreme ploioasă ce aproape inunda autostrăzile irlandeze în acea zi! Mașina parcă nu vroia să mai asculte de mine cu stratul gros de ape sub roți și la viteza care nu era încă adaptată la condițiile atmosferice. Stergătoarele de parbriz parcă erau ,,plecate în concediu”, nu biruiau nici măcar să dea puțin la o parte din șiroaiele de ape ce se revărsau peste parbriz. Totul era înafara controlului meu, dar totuși trebuia să ajung la destinație, în siguranță, întreagă atât eu cât și mașina.

 

ROGVAIV era unul dintre cuvintele cele mai noi care le adăugase la vocabularul meu, în clasa a 5a, doamna profesoară la orele de desen. Vroia să pună o sămânță de dragoste de artă în sufletele noastre plăpânde, povestindu-ne cu atâta înflăcărare de culorile calde și culorile reci! Roșu Galben Verde Albastru Indigo Violet… După ani și ani, în mintea mea încă reverbera ROGVAIV… și în acea zi îndeosebi, reguli, promisiune. ,,…și Domnul a zis în inima Lui: ,,Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului… și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.” ( Gen 8: 21)

Dar totul e cenușiu, nu se vede nimic, conduc înainte și nu văd pe unde merg! Parcă poeziile sumbre și deprimante ale lui Bacovia s-au coborât să mă învăluiască într-un tablou umed și gri, greu de descris. Dar Tata a promis…,,nu voi mai blestema”… El a promis, nu un om! Nu îmi găseam cuvintele! Încotro mă duc? Merg bine? Sunt în siguranță, eu și ceilalți participanți la trafic? Farurile erau aprinse, stergătoarele ,,alergau” neobosite pe parbriz, viteza mult redusă… strădanii eșuate de a vedea drumul ,,scaldat” de ape.

 

ROGVAIV… promisiunea mea! ,,Curcubeul” promisiunii mele!  Dar nu îl văd, nu sunt semne că apare, e doar în mintea mea; e promisiunea ce mă ține pe direcția bună. De-atâtea ori suntem în viață învăluiți în nori gri și umezi care vor să ne influențeze sensul în care mergem, modul în care vedem, să ne facă să uităm promisiuni, să încălcăm reguli, să răstoarne priorități! Norul acela rece care te face să te simți singur, confuz, și nesigur. Nu știu cum arată norul din viața dumneavoastră… nu știu cât e de cenușiu, sau poate de negru… nu știu cât e de umed… poate se cheamă singurătate, deznădeje, neputință în trup, nesiguranță legat e ziua de mâine… Poate că norul dumneavoastră are un nume greu… și poate simțiți că nu mai este nici o promisiune să vă dea putere să mergeți mai departe! Este prea mult… prea greu… nimeni nu are un răspuns … cerul tace.

Cele mai dure lupte pe care le ducem nu sunt cu oamenii ci cu Dumnezeu. De ce întârzie El să îmi raspundă? De ce nu intervine și în dreptul meu? Până când tot tace? Ce nu fac bine? Nu postesc destul? Nu mă rog destul? Nu am suficientă credință? Pe mine m-a uitat de nu îmi rezolvă și problema mea? De ce norul ăsta negru stă tot deasupra mea? Cea ma dură luptă pe care Iacov o duce este cu îngerul Domnului. A biruit înșelătoriile socrului său, slugă timp de patrusprezece ani pentru nevasta dorită, înșelat cu simbriile turmei, a fost puternic fizic și psihic în ciuda atâtor nopți nedormite. Și la un moment dat eșuează… frica de fratele său l-a învăluit, face planuri, strategii de apărare, daruri de ‘îmblânzire a fratelui trădat’. În mijlocul norului său de frică și spaimă, Domnul I se arată să se lupte cu el, în loc să îi dea un mesaj de încurajare sau o descoperire care să îl ajute în problema lui. Doamne dar tu ești bun, nu se putea un curcubeu de promisiune fericită tocmai acum când norii se fac mai mulți și mai grei? Poftim? Chiar acum să îți trimiți îngerul să se lupte cu el, când e ‘topit’ de frică? Doamne dar nu ai mai putut să aștepți până se întâlnește cu fratele său și se termină totul cu bine?  Câți nu se identifică azi cu Iacov… străini printre străini… muncesc zi și noapte ca să prospere, fac ‘șmecherii’ în favoarea lor (vezi Gen 30: 25- 43 -Iacov și înmulțirea turmei sale), rezista șefilor duri, cu orar prelungit de lucru, muncesc cu dedicare pentru ceva în plus și totuși norul negru vine și în viața lor. Apoi năuciți și disperați strigă: Doamne unde ești? Nu ne răspunzi?

Iacov biruie oamenii, dar ce zice fratele său? Față de fratele său a greșit… nu a fost corect… și-a pătat imaginea în fața fratelui său urât de tot! Nu îl putea privi în ochi! De câte ori nu ne chinuim sufletele cu întrebarea: ,,Ce vor zice frații din Biserică dacă știu problema mea? Dacă știu neputința mea? Dacă știu slăbiciunea mea? Dacă știu frații că e nor gros în viața mea, cum mă vor vedea?

 

Iacov e învăluit într-un nor de spaimă și face strategii umane. La întâlnirea cu Domnul însă striga: ,,Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!” Și lupta până în zori când îngerul îl lasă și schilodit la coapsă! De necrezut! Parcă nu așa Îl cunoaștem pe Dumnezeu, cel milostiv, bun, darnic! Iacov era învăluit de norul său de disperare și mai vine Domnul să îi dea ,,o slăbiciune în trup” de parcă nu avea el destule! Sună cunoscut? Parcă seamănă cu viața noastră?

Multe nume pot avea acești nori… pentru unii oameni poate dura aproape o viață întreagă de umblare învăluiți de nori grei, dar sunt norii în care Dumnezeu li se descoperă. Sunt norii în care Dumnezeu vorbește, norii în care El se atinge de noi. Sunt norii în care Dumnezeu se revelează pe Sine pentru a-L cunoaște pe El nu pentru a prospera noi; pentru a ne face dependenți de binecuvântarea Sa! Pot fi norii în care Dumnezeu tace ca noi să putem vorbi, ca să ne descarcăm sufletele! Suntem provocați în fiecare zi, în nori mici sau în nori mari să rămânem dedicați promisiunilor Lui. Indifrent de nor, de ce vedem, și auzim, suntem chemați să trăim promisiunile Lui!

 

ROGVAIV ( culorile curcubeului) nu le-am văzut în fața mea în acea zi. Aproape ajunsesem la destinație, ploaia s-a oprit, soarele a ieșit printre nori și mă așteptam după așa furtună să văd pe cer un ROGVAIV. Dar am fost dezamăgită că nu am văzut unul… știam că Tata a promis ,,că nu va mai distruge” pământul așa cum a făcut-o. Dar nu am văzut curcubeul promisiunii! Înainte de a opri motorul mașinii, în oglinda retrovizoare, văd în depărtare un ROGVAIV… curcubeul promisiunii deși nu a fost în fața mea, nici aproape de mine, a fost pentru cei ce au venit după mine o dovadă a credincioșiei și bunătății Tatălui!

 

Eva Chende

 

arrow