Promisiuni sfinte

,,Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase.” (Isaia 43:19)

Ce promisiune extraordinară pe care personal am luat-o din partea Domnului, pentru anul acesta. Chiar în primele minute ale anului în care am intrat, mă întrebam în sinea mea, oare ce și cum va fi, ce plan are Domnul pentru mine, familia mea, pentru noi… și imediat primesc pe telefon acest verset din Isaia, ca și versetul zilei, pentru prima zi din an. L-am lăudat pe Domnul și am luat acest verset ca având o conotație profetică pentru casa mea și de ce nu și pentru tine. Poate ai lăsat în urmă un an cu împliniri și binecuvântări, sau poate unul care te-a dus dintr-un val în alt val. Poate ai traversat pustiul și vântul și valurile ți-au acoperit calea. Te-ai oprit neputincios neștiind încotro să apuci. Ți-ai pierdut ținta. Ai vrea să strigi după ajutor, dar nimeni nu te aude. Pustiul e pustiu. Situația în care te afli parcă a scăpat de sub control și nu vezi cale de salvare. Dar vine Dumnezeu și spune: ,,Iată, voi face ceva nou și este gata să se întâmple. Voi face un drum prin pustie.” Poți să crezi această promisiune? Este Cuvântul Lui și ce spune El este Da și Amin! O vei lua pentru viața ta, familia ta? Promisiunile din Scriptura nu sunt numai pentru unii, ci pentru toți. Și ca să fie valabile pentru noi, trebuie să credem. El știe unde te afli, ochiul lui cunoaște cele mai adânci stări, urechea lui aude și cel mai stins oftat. Știe că treci prin pustie și este gata să-ți vină în ajutor. Vede că îți chinui sufletul în mijlocul unui ,,pustiu” care devine tot mai greu de străbătut. Totuși El promite că ceva nou este gata să se întâmple, special pentru tine. Să facă un drum prin pustie, să deschidă o cale către libertate, biruință, să te ridice, să te vindece, să-ți rezolve problema oricare ar fi… Fii bucuros și îmbărbătează-te! El lucrează pentru tine. Laudă-l din toată inima! Nu te-a uitat! Mulțumește-I prin credință, din toată inima, pentru ce va face.

Deasemenea, a promis că face râuri în locuri secetoase. Poate te afli într-o secetă spirituală cumplită. Nici tu nu știi cum ai ajuns aici. Ori te doare indiferența celor nemântuiti din  familia ta sau din jurul tău. Ai făcut tot ce ține de tine să arăți calea dreaptă celor pierduți și totul pare a fi în zadar. Seceta-i tot mai arzătoare și omenește nu este nici o speranță. Poate treci printr-o secetă din punct de vedere social sau material. Ești marginalizat, te-ai închis în tine și nu mai vrei să dai ochii cu nimeni. Cu greu îți ridici fruntea. Oricâte încurajări ai primi și ți s-ar spune că ești iubit, parcă n-auzi și tot la fel rămâi. Îți chinui sufletul și seceta-i mare în jurul tău. Nici să mai plângi nu poți. Avem exemplul roabei Agar, care a fost izgonită cu copilul ei în pustie. După ce termină apa din burduf, aruncă copilul sub un tufiș și se duce un pic mai încolo, pentru a nu vedea moartea lui. A ridicat glasul și a început să plângă. Disprețuită, neacceptată și alungată, iar acum aștepta moartea singurului ei fiu. ,,Dumnezeu a auzit glasul copilului, şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână,… Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă… ” (Geneza 21:17,18a,19a) Extraordinar! Știm că Dumnezeu vede și aude, dar să te strige Îngerul Domnului din cer pe nume, te-asigură că e cu tine, să nu te temi, și să-ți deschidă ochii să vezi izbăvirea, să-ți dea exact ceea ce tu ai nevoie în momentul acela!?! Asta-i prea de tot, parcă de necrezut! Ce minunat! Da, pentru ca acesta este Dumnezeu! Dragostea Lui nu se poate tăgădui. Domnul a promis că va face râuri în locuri secetoase! Nu unul, ci mai multe, pentru fiecare nevoie a ta… Asta înseamnă viață, speranță, mântuire, reabilitare, eliberare, binecuvântare,… Crede numai! El lucreaza pentru tine chiar dacă nu vezi sau crezi, te știe pe nume, știe cu ce te confrunți, lupta ta și cu ce luptă ai tăi, fiecare amănunt. El ne binecuvantează, mântuie, eliberează, vindecă… Slava Lui!

Cred că Dumnezeu are un plan cu mine și cu tine, în acest an în care am intrat, și negreșit îl va duce la îndeplinire. Oricât va încerca cel rău să împiedice acest plan pentru fiecare dintre noi, pentru Biserică chiar, Dumnezeu are grijă să facă un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase, să transforme imposibilul (oricare ar fi) în posibil, numai ca să împlinească ce a promis. Va conduce fiecare lucru cu precizie maximă și la timpul potrivit, astfel că toate lucrurile vor duce la victoria finală, biruința în Numele Lui! Fii încurajat și laudă-L pe Domnul! Amin

 

Magdalena Cozma

 

 

 

 

 

arrow