Privește liniștit minunile lui Dumnezeu

 Privește liniștit minunile lui Dumnezeu

 

În dimineața în care mă pregăteam să scriu acest editorial pentru începutul anului 2020 Domnul mi-a vorbit prin versetul 14 din Iov 37: ,, Iov ia aminte la aceste lucruri ! Privește liniștit minunile lui Dumnezeu.” Primul îndemn al Duhului Sfânt a fost, acesta este titlul editorialului. Am citit de câteva ori acest verset și am realizat personal cât de bogat este pentru mine și pentru fiecare care-l citește.

 

Minuni, minuni,… se vorbește mult despre minuni, se predică despre minuni se doresc minunile în viața oamenilor, unii au parte de ele și le mărturisesc…alții le doresc dar nu vin în viața lor. Poate faci parte din categoria celor care doresc de mult timp să aibă loc o minune în viața lor. Poți fi din categoria celor care nu te interesează minunile, cu minuni sau fără minuni, viața pentru tine este la fel. Sunt oameni care așteaptă an după an să vadă minunea lui Dumnezeu în viața lor; unii sunt bolnavi de mulți ani și așteaptă minunea vindecării în trupul lor. Alții se roagă de ani de zile să aiba copii și minunea nu are loc, alții se roagă  de ani buni pentru  mântuirea celor nemântuiți dragi lor și minunea nu are loc… auzi oameni spunând ,, va fi o minune întoarcerea lui.” Multe alte dorințe pe care le aduc oamenii în rugăciuni ani de zile și speră ca Dumnezeu să le răspundă și acest lucru ar fi pentru ei o minune. Datorită faptului că cer de multă vreme, într-o anumită măsură credința se micșorează, cumva pare imposibil să mai vadă răspunsul, de aceea în momentul în care primesc răspunsul, este considerat  minune. Mama mea s-a rugat pentru mântuirea tatălui meu 42 de ani, înainte de a se hotărâ să se pocăiască. Credința mamei începea să fie tot mai mică pentru că tata era mai împotrivitor acestui lucru decât fusese până atunci. Când tati a hotărât să se împace cu Dumnezeu, a fost minune pentru noi care ne rugam de ani de zile pentru mântuirea lui.

 

Cu ajutorul Domnului vom intra într-un an nou, 2020. Cred că este important felul cum vom începe acest an… atitudinea noastră contează în ochii lui Dumnezeu. Elihu prietenul lui Iov îi spune în versetul 14 ,, …ia aminte la aceste lucruri! Privește liniștit minunile lui Dumnezeu”

Când ești agitat și nu mai ai credință că rugăciunile vor fi ascultate, atunci când barca vieții se scutură din toate închieturile și este aproape să se scufunde este greu să faci liniște în duhul tău ca să poți aștepta în liniște minunea să aibă loc. Cu siguranță de câte ori ești la trecerea dintre ani, speri ca în anul nou minunea să se întâmple. Chiar dacă nu este ușor să faci liniște în duhul tău, cere Domnului să te  ajute la acest lucru și dă-ți toată silința să obții acea liniște.

Am meditat la acest verset și am înțeles că eu trebuie mai întâi să fac ceva și apoi  Dumnezeu va face ca minunea să aibă loc. Ne-am obișnuit să tot cerem de la Dumnezeu să avem pretenții mari de la El, dar noi să nu implinim cerințele Lui. De multe ori preferăm să aducem jertfe lui Dumnezeu la fel ca și Saul (1 Samuel 15:22 ,, …ascultarea face mai mult decât jertfele” ) în loc să ne oprim din tot și să-I dăm ,,ascultare”, acest lucru îl dorește El de la noi.

Într-un alt fel spus să facem liniște în duhul nostru și să ascultăm ce vrea El să ne vorbească pentru ca acel lucru să atragă minunea așteptată de noi.

Viața noastră pe zi ce trece devine tot mai aglomerată cu toate cerințele ei, și devenim tot mai prinși, timpul este tot mai puțin la cât de multe trebuie făcute. Dumnezeu în fiecare zi și fiecare an își înnoiește bunătatea față de noi, speră să ne câștige atenția măcar câteva minute pe zi, a unora o câștigă pentru zece minute poate, a altora o oră sau poate a altora mai mult. El, în bunătatea de tată se gândește; poate azi copilul meu o să-mi dai mai mult din timpul tău decât mi-ai dat ieri ,,eu îți dau 24 ore azi …365 de zile anul acesta, și doresc părtășia cu tine ca să te binecuvântez în tot.” Un pastor spunea dacă suntem corecți cu Dumnezeu atunci îi dăm zeciuiala nu doar din banii cu care El ne binecuvântează ci și din timpul pe care ni-l dă… deci 2 ore 40 minute dintr-o zi sunt ale Lui. Cât de câștigați am fi noi dacă în fiecare zi, 2 ore 40 minute am sta în părtășie, rugăciune, meditare la Cuvântul Lui, și am asculta ceea ce vrea să ne vorbească! Din acest timp dăruit Domnului, beneficiari spiritual dar și fizic am fi noi pentru că în acel timp trupul nostru s-ar odihni de toată alergarea zilnică, parte din bolile care vin în trupul nostru sunt pentru că îl suprasolicităm. Așa trec zile, ani în așteptarea minunii și în loc să ne apropiem de El ne îndepărtăm dar nici nu ne dăm seama și ne întrebăm ,,de ce nu se întâmplă minunea?” El ne dorește mult pe noi, iar noi dorim minunile Lui mai mult decât pe El. Tatăl nostru din cer este așa gentil și nu ne forțează să-l iubim sau să stăm de vorbă cu El, doar ne așteaptă cu bucurie oridecâte ori noi dorim să fim în prezența Lui.

 

Cred că Tatăl nostru din cer a pregătit multe minuni pentru noi ca să ni le dea în anul 2020. Suntem doritori să facem liniște în duhurile noastre?

 

Rodica Pele

arrow