Lucruri valoroase care trebuie preţuite…

Unele lucruri valorează mult pentru unii, iar alte lucruri, pentru alții. Oare ce valorează cel mai mult pentru noi? Un citat spune că: ,,Cele mai valoroase lucruri din viaţă nu sunt măsurate în termeni financiari. Lucrurile cu adevărat importante nu sunt casele şi pământurile, acţiunile şi obligaţiunile, automobilele şi proprietăţile, ci prietenia, încrederea, simpatia, compasiunea, dragostea şi credinţa.”

Chiar Domnul Isus i-a determinat pe oameni să se gândească la această întrebare când era pe pământ. În Matei 19 El ne spune despre tânărul bogat care a alergat la El și L-a întrebat: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”(Matei 19:16b). Se pare că acest tânăr se gândise mult la viața vesnică, dorea să afle cum putea ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Dar când Isus i-a spus să renunțe la bogăția lui și să-L urmeze, el s-a întors și a plecat trist de lângă Domnul Isus. Pentru acest tânăr, bogăția lui era mult mai valoroasă decât orice pe pământ și Isus știa aceasta, de aceea i-a spus să renunțe la ea. Dumnezeu poruncește că El trebuie să ocupe primul loc: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta,” … și ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:37-39) Cât de mult valorează viața veșnică pentru noi – cu alte cuvinte, cât de valoros e Domnul Isus pentru noi? Cât de mult ne dorim să fim cu El pentru totdeauna? Îl iubim noi cu toată inima și mai presus de orice lucru? Este El pe primul loc în viața noastră? Dacă ne cercetăm sincer, unii dintre noi se prea poate să avem alte lucruri în viața noastră care sunt mult mai importante decât El. Trebuie să luăm o decizie astăzi ce alegem fiecare, pe Isus sau acel lucru atât de valoros pentru noi… Alegerea tânărului bogat a fost una tristă care a rămas scrisă până în ziua de azi ca mărturie pentru noi. Chiar dacă acest tânăr a plecat trist fără a renunța la bogăția lui, noi mai avem o șansă astăzi să îL alegem pe Domnul Isus numai să vrem asta. Dacă dorim lucrul acesta cu sinceritate, dar suntem prea slabi și fără putere, tot ce trebuie să facem, e să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să renunțăm la orice alt lucru care e mai important în viața noastră ca Isus. Să îL rugăm să pună în noi setea după El și după o viață trăită în neprihănire și sfințenie cu El. Sunt convinsă că El va onora ruga noastră și ne va răspunde pentru că așa ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în Ieremia 29:12-13: ,,Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Pentru unii dintre noi sunt sigură că Isus e cel mai important și valoros în viața noastră și dacă El este comoara cea mai valoroasă pentru noi, trebuie și să îL prețuim mult. Să stăm în părtășie cu El, să ne fie dor de El, să însetăm după El, să citim Cuvântul Lui și să fim o bucurie pentru El trăind o viață curată și având o inimă blândă și smerită ca și El.

Apoi, un alt lucru valoros este aproapele nostru: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Aproapele nostru poate să fie familia noastră, prietenii noștri, frații noștri în credință și alții, dar eu vreau să mă rezum la familia noastră. În sânul familiei se află adevăratele comori ale vieții, și anume prietenia, încrederea, simpatia, compasiunea, dragostea şi credinţa. Așadar, cât de mult valoreaza soțul, soția, copiii noștri pentru noi? Îi iubim noi la fel de mult ca și pe noi? Când apar anumite neînțelegeri între noi, oare din ce cauză sau din vina cui? Poate dăm vina pe celălalt, dar tot ce se poate să fie din cauza noastră, pentru că noi suntem egoiști și avem noi ,,mofturile” și standardele noastre după cum trebuie să fie celălalt (aici nu vorbesc când este vorba de un păcat care trebuie rezolvat). Dar dacă i-am iubi ca pe noi, atunci am lăsa noi eul nostru deoparte, și am fi noi cei care ne-am smeri primii și nu am mai încerca să schimbăm pe celălalt, ci pe noi înșine. Sau poate avem fel de fel de așteptări de la ei, și ne supărăm și suntem dezamăgiți dacă nu ni le împlinesc. Dar dacă ne-am comporta noi cu celălalt așa cum am vrea el sau ea să se comporte cu noi, acele așteptări să le împlinim noi față de ei? Oare atunci cum ar fi? Ar fi liniște, pace și bucurie. Copiii nu ar mai fi expuși la conflictele din familie ci ar avea modele de urmat, văzând dragostea, jertfirea și bunătatea dintre părinți. Ar fi mai cuminți, mai ascultători, mai buni, iar ei la rândul lor când vor crește, vor urma exemplul părinților și vor devenii oameni integrii, temători de Dumnezeu și cu valori sfinte în societate.

Oare nu asta ne dorim? Dacă stăm și gândim în felul acesta, nu-i așa că familia este un lucru atât de valoros și merită prețuită astăzi mai mult ca oricând? Nu este vreme de pierdut, astăzi trebuie să ne prețuim familia până când nu e prea târziu și până când se mai poate face ceva. Astfel dar, haideți să îi iubim pe cei din familia noastră la fel de mult ca și pe noi, dacă nu mai mult, să ne dăruim și să ne jertfim noi pentru celălalt, să nu ne mai supărăm pe celălalt pentru ,,nimicuri”. Să facem întotdeauna bine celuilalt și niciodată rău, să vorbim întotdeauna cu blândețe și bunătate și dacă nu avem nimic bun de spus, mai bine să tacem. Mai mult decât atât, cred că fiecare dintre noi dacă ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt, El ne va învăța cum cum să ne cumportăm, cum să vorbim și mai ales cum să iubim!
Acestea sunt doar câteva sfaturi simple, dar practice care pe mine m-au ajutat mult și sper că vă vor fi de folos și vouă! Știu că sunt multe alte lucruri valoroase, dar eu am ales doar câteva care sunt cele mai importante pentru mine și tot ce îmi doresc e ca Domnul să mă ajute să le prețuiesc!

Nu știu ce valorează pentru voi cel mai mult, dar vă las un gând acum la încheiere…
„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite.”— C. S. Lewis

Silvia Varvari

arrow