Încurajarea – Chemarea tuturor

Încurajarea – Chemarea tuturor

 

Cei mai mulți dintre noi am auzit măcar în treacăt o vorbă în popor care spune că nu trebuie să judecăm, pur și simplu pentru că nu cunoaștem povestea care se ascunde în spatele fiecărei persoane.

 

Adevărul este că da, oamenii suferă cu mult mai mult decât lasă să se vadă. În cazul unora, suferința se exteriorizează abia atunci când deja devine insuportabilă. Care este poziția noastră, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, când întâlnim persoane rănite, sau care duc în spate o povară ce le răpește bucuria, îi gârbovește într-o așa măsură încât nu se mai simt în stare să ridice ochii către cer?

 

Până nu demult, am avut impresia eronată că, doar oamenii cu un dar special din partea lui Dumnezeu pot și au datoria de încuraja pe cei din jurul lor. Slăvesc pe Dumnezeu căci mi-a deschis ochii și inima să înțeleg că încurajarea celor din jur nu este opțională. În epistola către Evrei (10:24) ni se spune: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.” Să veghem, deci să fim activ interesați de aproapele nostru pentru că suntem datori cu o vorbire sinceră, curată, plină de har și de putere. Toți! Prin vorbirea noastră, prin trăirea noastră și clădind relații sincere cu cei aflați în durere, putem nu doar să încurajăm și să oferim speranță, dar să avem un impact veșnic asupra oamenilor îndreptându-le pașii spre o relație vie cu Isus Cristos – sursa inepuizabilă de viață, pace, dragoste, bucurie!

Una dintre ispitele cu care ne-am putea confrunta pe drumul încurajării este să avem o exprimare liberă pe deplin. Anume, o exprimare ce pierde din vedere binele aproapelui de dragul rostirii unor vorbe, ce ar trebui să ridice, să restaureze. O astfel de exprimare defectuoasă satisface mai degrabă eul, mândria de a pretinde că deținem un răspuns pentru orice problemă.

 

Pentru a fi încurajatori eficienți, trebuie să ne amintim mereu că secretul nu este libertatea deplină de exprimare ci dedicarea totală pentru slujirea celor în nevoie.  Poate că ni s-a întâmplat multora dintre noi să avem o problemă și simplul fapt că am avut o persoană de încredere care să ne asculte căutând să ne înțeleagă, a însemnat o mare bucurie și încurajare.

Înfrânarea firii, a eului care își cere tributul său plătit în egoism, va zidi în noi un caracter puternic, având temelia pusă pe adevărul lui Cristos și pe rodul Duhului Sfânt.

Adevăratele cuvinte de încurajare se nasc doar din dragoste neprefăcută pentru semenii noștri, iar ținta lor este îndepărtarea temerilor celor deznădăjduiți.

 

Sunt multe de spus, iar cuvintele mele sărace și insuficiente; vă recomand în schimb cu toată dragostea să aprofundați subiectul în cartea „Încurajarea Cheia îngrijirii față de oameni” scrisă de Dr. Larry Crabb & Dr. Dan Allenderr.

Să reținem că încurajarea, mai presus de orice, este o atitudine.

 

Cristina Chiș

arrow