Încă o toamnă…

Încă o toamnă…

 

Este iarăşi toamna, anotimp pe care îl îndrăgesc foarte mult şi este într-un fel preferatul meu. Veşmântul multicolor pe care natura îl îmbracă, aerul rece, proaspăt al dimineţii şi razele palide ale soarelui care dau o nuanţă vie copacilor ruginii şi pădurilor de aramă, creează farmecul toamnei care schimbă totul împrejur. Şi mă gândesc că în spatele acestei minunăţii multicolore stă cel mai iscusit Pictor care an după an, pune într-un tablou aşa de perfect şi uimitor, toamna.

 

Desigur că nu pot să neg prezenţa cerului trist cu nori de plumb, a zilelor mai scurte, a copacilor singuratici rămaşi fără frunziş, al vântului tomnatic care aduce cu el ploi şi ceaţă şi noroi… Dar şi atunci mă bucur şi stau liniştită la adăpost având Cuvântul Sfânt ca bogăţie pentru vremea nefavorabilă, dar care va trece.

 

A venit toamna şi cred că fiecare dintre noi am trăit destule experienţe cu Dumnezeu, aşa că putem să vedem şi toamna aceasta mai frumoasă decât cea care a trecut. Dacă am privi la pământ, am avea foarte multe motive de îngrijorare. Dar Cuvântul ne învață să privim în sus, locul de unde ne vine izbăvirea şi de aceea vedem totul mai frumos și în această toamnă..

 

Se-apropie Stăpânul şi noi ne-apropiem de El. E vremea roadelor şi mă gândesc dacă Se bucură de mine, dacă am rodit anul acesta. Cu ce voi veni în faţa Lui? Voi putea să-i ofer cele mai alese jertfe, de un miros plăcut, sau ce…? Ne-a dat din ce-i mai scump, Cuvântul Său şi apă vie, ne-a pregătit şi cerul Lui ca locuinţă. Noi ce-am ales? Ţărâna aceasta aşa de mult ne trage-n jos şi alegem de-atâtea ori să ne târâm neputincioşi în loc să stăm de veghe şi să trăim victorioşi. E vremea roadelor şi Domnul vine să guste poate doar un fruct. Îl va găsi El oare sau doar frunziş sau poate nici acela. Poate suntem uscaţi de mult şi nici nu ştim şi poate sentinţa este pregătită asemenea smochinului de altădată. Ce soartă ne aşteaptă? Luăm Cuvântul Său ca hrană vie, am adunat rezerve de ulei în vasele noastre ca să lumineze când noaptea vine? Poate vei spune că ai lucrat cu hărnicie, dar când te uiţi, ce vezi? Pumni goi, pălmi bătătorite de timp, nădejdi deşarte… Şti că atunci când nu aduni cu Domnul de fapt risipeşti? Numai ce am zidit pe Stâncă, lucrurile care dăinuiesc veşnic, acelea vor rămâne!

 

E toamnă şi că ne place sau nu mai vine şi furtuna, şi încercări vin fără să le chemi. Eşti pregătit să treci prin ele? Ai scutul lui Isus, îmbrăcămintea şi-ncălţămintea pentru vremea rea? Cum reacţionezi atunci când o veste tulburătoare îţi bate la uşă pe neaşteptate? Ce faci atunci când norii negri se-ntind pe cer, te-ngrijorezi, te-ndoi şi tremuri sau stai liniştit la adăpost, sub Mâna tare, încrezător în Cel ce e Stăpân în toate? Ai strâns provizii din care să-ţi hrăneşti sufletul sau eşti gol, lipsit şi-ţi plângi de milă, sau poate şi mai trist, nepăsător? Personal, m-am întrebat foarte serios, ce va rămâne din  mine când toate din jur se vor clătina? Lucrurile care dăinuiesc veşnic, doar acestea vor rămâne! Mi-am adus aminte de câteva versuri care spun: „Ce-ai face-n suferinţă de astăzi nu ţi-aduni, răbdare prin credinţă şi har prin rugăciuni?”

 

Ne-a mai rămas puţin, poate doar un ceas şi harul ne este încă la îndemână. Să preţuim acest timp măreţ, să punem la „adăpost” tot ce-i al nostru, să spunem şi celor de lângă noi despre „Salvarea minunată” dar şi despre vremea rea ce o să vină, să căutăm pe cei pierduţi de turmă care încă hoinăresc pe străzile murdare ale acestei lumi, să-i tragem înăuntru. Este vremea să ne venim în fire, să ne trezim şi să ne îndreptăm privirile în sus, căci Domnul nostru vine!

 

Închei cu câteva versuri ale unui refren care sună:

„Mi-e dor de-o zi, o zi când toamna, nu vor mai cădea nici frunze şi nici ploi,

E ziua noastră, e o-ntâlnire, cu Acel ce-n viaţă noi L-am urmat,

Noi L-am urmat!

 

Magdalena Cozma

arrow