Escaladează încercarea cu puterea Cuvântului

În Marcu 4:1 ni se relatează că Domnul s-a  suit într-o corabie ancorată la mal, ca să poată fi auzit, iar noroadele stăteau pe mal și-L ascultau. Spre seară Isus dă drumul noroadelor și le zice ucenicilor: ,,Să trecem în partea cealaltă” (vs.35) apoi, se pare că adoarme liniștit în corabia  ce se legăna ușor lângă țărm.

 

Ucenicii pornesc împreună cu alte bărci înspre larg, dar valurile nu mai legănau corabia chiar atât de plăcut; Marcu spune că pe mare ,,s-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valuri în corabie” și Isus totuși continuă să doarmă la cârmă pe căpătâi. Cum de reușea…?                                                                                                                         Din Ioan 5:19b  aflăm despre Domnul Isus că ,,nu face decât ce vede pe Tatăl făcând, și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai” – înțelegem că destinația, călătoria era hotărâtă de Tatăl și El Însuși mergea acolo; deci somnul liniștit al Domnului Isus era  urmarea relației strânse cu Tatăl. Dar ce se întâmplă cu ucenicii? Ei erau conectați total la mediul înconjurător: când vântul  începe să arunce valuri în corabie, pentru ei ,,partea cealaltă” se transfosmă doar într-o probabilitate nu o certitudine; ei nu pot face deosebirea între Cuvântul adevărat: ,,Să trecem …” și o diversiune (distragerea atenției de la ceva foarte  important, prin crearea unei false probleme, cu scopul de a schimba cursul real al acțiunii).  Satan nu  are putere să spună un adevăr, ci totdeauna el crează un fals opus adevărul lui Dumnezeu, prin care încearcă să anuleze realitatea divină.

 

Ucenicii încearcă să-L trezească din somn pe Domnul Isus spunând:  ,,Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” Ca și cum ar fi zis – Învățătorule ne dăm viața în încercarea de a asculta de Tine. Atunci El s-a sculat, a certat vântul și a spus mării ,,Taci, fără gură!”(vs. 39). Pentru mine aceste cuvinte înseamnă: ,,Nu poți decide finalul călătoriei pentru că Eu sunt Cuvântul, și Eu nu sunt în tine mare, nu sunt  cu tine!” Apoi le-a zis: ,,Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință? Din mustrarea pe care Domnul Isus le-o face, înțelegem că situația a fost permisă cu scopul de a le crește credința și totodată ei sunt răspunzători pentru felul în care stau lucrurile. Altfel spus, lucrurile întunecate care ne izbesc prind contur decât în momentul în care începem să ne temem și să le credem ca realitate. Memoria noastră păstrează cu mici detalii acele evenimente îmbibate de sentimente. Defapt sentimentele noastre fac evenimentul de neuitat; ele țin cont de circumstanțe și context și  lucrează opus credinței,  care ține cont de măreția și credincioșia lui Dumnezeu. De aceea sentimentele pot fi ca fregvența radio pe care satan încearcă s-o regleze în favoarea lui; cunoscând că Isus – Cuvântul a fost dat oamenilor, satan va încerca să îi determine pe oameni să se nimicească cu propria lor gură; astăzi însă, chiar dacă  experiențe din trecut tind să revină în memoria noastră, acum avem harul  să cunoaștem împuternicirea venită prin Isus, care ne leagă de realitatea divină.

 

Dacă privim spre felul liniștit în care Domnul Isus putea să doarmă într-o vreme de furtună, înțelegem esența. Încercarea ascunde în ea comori nebănuite de har și împuternicire. Ne învață și ne ajută să fim puternici prin relația cu El; Încercarea aduce din lumea credinței fapte ce deja există dar nu pot fi văzute de oameni obișnuiți decât în momentul în care, oameni mai puțin obișnuit (care au înțeles împuternicirea harului Lui) pășec prin credința în aceste fapte ale Lui. Când Dumnezeu pregătește astfel de oameni ,,mai puțin obișnuiți” și începe să lucreze, atunci toropeala și plictiseala dispar, o stare de efervescență și euforie contaminează pe oricine intră în contact cu ei și în oricare direcție se îndreaptă lucrurile, ei prind viață din partea lui Dumnezeu pentru că învață să folosească puterea Cuvântului în favoarea omenirii.

 

Rahela Ivan

arrow