Dragoste de Mamă

Dragoste de Mamă

 

La puțin timp după Cutremurul din 11 martie 2011, în Japonia… După ce seismul a luat sfârșit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zărit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a părut ciudat când au văzut femeia stând pe genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în fața cu mâinile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând să mai fie încă în viață, dar trupul rece și rigid al acesteia l-au făcut pe acesta să înțeleagă că femeia nu supraviețuise. Atât liderul, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operațiunile de salvare a supraviețuitorilor. Totuși, din unele motive, liderul echipei a fost îndemnat de propria sa conștiință să se întoarcă la casa femeii decedate. Din nou, el a îngenunchiat, încercând să ajungă la trupul ei. Dintr-odată a strigat cu entuziasm: „Un copil! Aici este un copil!” Întreaga echipă a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine.

Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar casa s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care să-i protejeze fiul. Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: „Dacă supraviețuiești, trebuie să îți amintești că te iubesc.” Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă.

Asta este dragostea adevărată a unei mame pentru copilul său…

 

Dragostea specială de mamă se aseamănă foarte mult cu dragostea Lui Dumnezeu pentru noi. (Isaia 49:15) O mamă se jertfește și se sacrifică foarte mult pentru copiii ei și viața mamei poate fi uneori copleșitoare pentru că este o responsabilitate mare să fi mamă, dar rolul de mamă nu este unul împovărător sau neplăcut. Dumnezeu a planificat rolul de mamă ca pe un privilegiu plin de bucurie, frumusețe și binecuvântare. Dumnezeu a sădit iubirea în mame pentru copiii lor și fiecare mamă a fost creată cu calități speciale și unice de care copiii lor au nevoie pentru a fi îngrijiți și crescuți pentru slava Lui Dumnezeu.

Dragoste de mamă înseamnă puterea, voința și înfăptuirea, pentru împlinirea nevoile copiilor ei…

Copilul are nevoie de multă dragoste și afecțiune. Când este mic el vrea să stai lângă el, să-ți spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruți. Când este bolnav, are nevoie să te simtă aproape de el, să îl ții în brațe și să îl asiguri că totul va fi bine. Deasemenea, când este neliniștit și neastâmpărat, atunci îl iei în brațe, îl mângâi, și îl săruți, el se liniștește. Dacă de mic un copil a fost umplut cu dragoste și afecțiune, mai târziu va avea putere sa înfrunte toate probleme vieții.

 

Copilul are nevoie să fie sfătuit în dragoste. El are nevoie de o mamă calmă și cumpătată în toate lucrurile, care să fie un model de urmat în vorbire, în comportament și în fapte. Dacă mama se irită ușor și se supără din orice lucru mic pe copii, ei vor orbserva că mama lor este dispusă rău și orice sfat bun le-ar da mama ei nu vor fi deschiși să-l primească și din contra vor devenii neascultatori și încăpățânați. Copilul are nevoie să învețe principii de viață decât multe reguli complicate. Trebuie să îl înveți pe copil să fie ascultător de părinți, să fie respectuos cu oamenii mai în vârstă, ne-egoist, integru și iubitor. Dacă el urmărește aceste principii, nu va avea nevoie de multe reguli și mai târziu în viață îl vor ghida și ajuta să fie un om cu caracter frumos.  Copilul are nevoie să fie pedepsit în dragoste. Niciodată copilul nu trebuie pedepsit din cauza mâniei, nerăbdării sau exasperării mamei. Mama trebuie să se liniștească întâi de aceste stări, și apoi trebuie pedepsit copilul (dacă mai este nevoie să fie pedepsit). De multe ori, copiii sunt pedepsiți pe nedrept, doar pentru că mama este într-o stare rea. Copiii trebuie pedepsiți când sunt neascultători, obraznici, nepoliticoși, atunci când spun minciuni sau cuvinte urâte, și când fac alte lucruri păcătoase, dar dacă greșesc accidental sau au spart ceva, au stricat ceva din neatenție, trebuie să avem răbdare cu ei.

 

Dragostea de mama este atunci când mama câștigă încrederea copiilor ei și face din căminul ei un loc atât de încântător pentru copiii ei, încât, ei preferă mereu căminul lor decât oricare alt loc, și oriunde s-ar afla ei, tânjesc mereu să vină acasă.

 

Silvia Varvari

arrow