De ce există răul?

De ce există răul?

Mulți și-au dat cu părerea, mai puțini s-au afirmat prin răspunsurile lor și prea puțini au ajuns să înțeleagă, o întrebare, care de mii de ani s-a ridicat în mintea omenirii. Răspunsul la această întrebare are un impact covârșitor asupra stilului de viață a omului, asupra principiilor cu care oamenii își guvernează familia și societatea. Dar, răspunsul la această întrebare, nu afectează numai realitatea fizică (viața aceasta materială) ci el, are un efect major și în realitatea spirituală. Fără prea multe alte descrieri ale acestei întrebări haideți să vedem despre ce întrebare este vorba: Dacă există Dumnezeu, de ce există răul?

 

Voi răspunde doar după ce voi prezenta mai multe perspective ale acestei întrebări, pe care le vom pune în fața unor adevăruri fundamentale, principii, standarde morale, ca în urmă să extragem un răspuns comprehensiv. Dacă există Dumnezeu, de ce există rău? Sunt mulți oameni care sunt sceptici în ceea ce privește existența lui Dumnezeu, la fel sunt unii care sunt sceptici în ceea ce privește răul. Pentru atei Dumnezeu nu există și Universul cu tot ce este el, a evoluat din întâmplare, din nimic spre ceva, dar în schimb natura răului este reală. Dacă au evoluat toate la întâmplare atunci nimic din ce este nu este cu un scop. Deci, dacă nimic nu are vreun scop și toate trebuie acceptate pentru că pur și simplu există, atunci tot așa trebuie acceptat și răul ca parte al acestei evoluții existente imperfecte.

„În general, panteiștii cred că Dumnezeu există, dar neagă existența răului. Ei cred că Dumnezeu este bun, Dumnezeu este Totul și, prin urmare, răul nu există. Mary Baker Eddy, fondatoare a Științei creștine, era de părere că „răul este o eroare a minții morale”.

Totuși Dumnezeu există, sunt multe dovezi care stau în favoarea unui Creator în detrimentul evoluției din nimic. Legea a doua a termodinamicii arată că nimic nu evoluează de la sine spre bine ci chiar din contră; în timp toate se degradează. Dacă luăm ca exemplu o casă, care este proaspăt construită, în 10 ani de zile ea nu va evolua într-un conac sau într-un castel ci se deteriorează serios. În sute de ani se și uită că pe acel loc de pământ a fost cândva o casă.

La fel, există și rău în lumea în care trăim. „Toată lumea are cunoștință despre rău. Se manifestă în multe forme: durere, suferință, boală, tragedie, moarte.”  Pe de-oparte  am fi irealiști să spunem că de fapt răul este doar o iluzie și că doar ni se pare că el există, pe când el nu există. Pe de-altă parte, conștienți că există această natură a răului, suntem predispuși să judecăm greșit lucrurile. Când David Pawson vorbește despre impactul catastrofelor în viața umană, el ajunge la o concluzie: „Oamenii caută un țap ispășitor, caută pe cineva pe care să dea vina, pe care să își verse mânia.” . Când catastrofele, sau răul produs de anumite fenomene naturale, (furtună, tsunami, cutremur, trăsnete etc.) se intersectează cu viața umană ele produc durere, și datorită faptului că aceste lucruri nu stau în puterea omului de a fi controlate, oamenii sunt ispitiți să îl învinuiască pe Dumnezeu pentru ignoranța Sa. În alte cazuri, când răul este posibil de controlat dar tot se produce, apare exact același răspuns și anume „de a da vina pe cineva” pentru a nu fi tras la răspundere. Lucrul acesta ne este cunoscut încă din zorii zilelor când, Adam și cu Eva, au călcat porunca lui Dumnezeu iar mai apoi au aruncat cu vina de la unul la altul pentru a scăpa de responsabilitatea care trebuia să apese pe umerii cuiva.

 

Realizând că Dumnezeu există și că natura răului este reală, s-a ajuns să se creadă că atât binele cât și răul sunt co-eterne.  Mergând spre originea lor vom putea analiza și vedea dacă această concluzie este fondată. Scriptura vorbește despre începutul tuturor lucrurilor. Prin Biblie înțelegem că Dumnezeu nu are un început, El fiind în afara timpului, și tot prin Biblie înțelegem că răul s-a petrecut într-un moment marcat de timp. În Ezechiel 28 Biblia vorbește despre începutul răului „Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.”, deci ipoteza în care se susține că binele (Dumnezeu) și răul (Satan) sunt din eternitate este falsă. Dumnezeu este net superior. Originea răului purcede dintr-o creatură a lui Dumnezeu și anume din Satan. Lucrul acesta a promovat o divinitate distorsionată: Dacă Dumnezeu a creat toate lucrurile, atunci El a creat răul prin Satan. Cu alte cuvinte Dumnezeu stă în spatele răului, după cum se spune că în spatele teroriștilor islamici stă tocmai statul American care se luptă împotriva lor (ex. Irak). „Dintr-o perspectivă creștină, acest lucru este evident fals. Dumnezeu a creat un arhanghel perfect, numit Lucifer, iar el a păcătuit (1 Tim. 3:6) și a devenit diavol. Cum poate o ființă perfectă să facă rău? Răspunsul este liberul arbitru.

 

Libertatea este un dar pe care Dumnezeu la dăruit tuturor ființelor cerești și omului. „Libertatea înseamnă capacitatea de a alege diferit”. Dumnezeu nu a creat ceva imperfect ci a dăruit un dar care putea fi un potențial rău, și care a devenit mai apoi un rău. Dumnezeu nu a făcut un lucru rău creându-l pe Lucifer, ci Lucifer s-a folosit de darul lui Dumnezeu să facă ceva diferit și anume rău. Libertatea cea mai mare se află tocmai în libertatea de a te opune răului.  Prin urmare vedem că răul nu există prin sine însuși, ci prin ceva care inițial a fost creat bun de către Dumnezeu dar care a permis ca această natură să îl stăpânească.

Am înțeles că Dumnezeu nu este autorul răului, ci că el îl îngăduie, dar dacă El este suveran și atotputernic de ce nu îl doboară? Nu poate? Nu este El atotputernic? Acestea sunt întrebări care apar în momentul în care un om se uită printr-o simplă aruncare cu privirea spre mediul înconjurător, la evenimentele care se petrec, cam la tot ce se întâmplă sub soare. Oamenii care pun astfel de întrebări se lasă duși de sentiment și nu de capacitatea intelectuală. Evident Dumnezeu are puterea să învingă răul în secunda 1 de fapt Lui nu îi trebuie nici măcar o secundă pentru a face astfel dar aceasta implică automat anularea libertății absolute.  Dar „a iubi pe cineva și a-i face viața lipsită de orice durere sunt două chestii reciproce? Dacă ducem lucrurile un pas mai departe, dragostea înseamnă întotdeauna să-i acorzi libertatea de a avea sau de a face orice dorește? Îndepărtarea barierelor înseamnă oare dragoste?”  Nu în totdeauna iubirea înseamnă îndepărtarea barierelor, de exemplu din iubire față de copil părintele pune bariere pentru a nu se apropia de vasul cu apă încinsă. Este drept de altfel că Dumnezeu avea în vedere nimicirea răului, fiindcă imediat ce omul a căzut în păcat El a și venit cu soluția. Este oare posibil ca Dumnezeu să nimicească răul fără a anula liberul arbitru? „Din moment ce Dumnezeu este omniscient (atotcunoscător), cunoscând „de la început ce are să se întâmple” (Is. 46:10), din moment ce a rânduit un plan de mântuire care a implicat moartea singurului Său Fiu și a prezis cu certitudine un sfârșit glorios al lumii, atunci cu siguranță El are un plan de nimicire a răului, fără anularea libertății”.

Adesea, dacă nu de fiecare dată, când un om fie credincios fie necredincios trece printr-un necaz își ridică întrebarea: Unde este oare Dumnezeu sau ce face El când durerea mea este mare? Dar ce-a mai comună întrebare care o pune omul în suferință este „de ce eu?” sau  „de ce mie?”. Este greu de înțeles în unele momente ceea ce spunea altă dată C. S. Lewis că durerea „este megafonul cu care El trezește o lume surdă.”  De altă parte Biblia spune că Dumnezeu este cu cel cu inima zdrobită, sau în altă parte Pavel vorbind despre scopul suferințelor conclude că ele lucrează o slavă mare dar nu aici pe pământ ci în veșnicie. Dumnezeu se angajează că este prezent în fiecare moment cu ucenicii lui (Matei 28:20)

 

În concluzie pot să spun că Dumnezeu este suveran chiar și în timpul în care omul suferă. Am observat care este originea răului, că nu se află în Dumnezeu, cine a înfăptuit primul rău, care mai apoi a dus omenirea în a experimenta această natură, am observat că Dumnezeu nu este distant atunci când omul este în suferință spre deosebire de ceea ce spun scepticii. Am observat că răul nu există prin sine însuși ci el există în ceea ce este creat bun de către Dumnezeu prin darul liberului arbitrului, am observat unele scopuri cu care Dumnezeu îngăduie răul și că Dumnezeu are planul pregătit să îl nimicească pentru totdeauna printr-o pedeapsă eternă. Pot spune în lumina celor prezentate mai sus la întrebarea „Dacă există Dumnezeu, de ce există rău?” că din dragoste pentru noi a acceptat să ne de-a darul liberului arbitru cu riscul să îl folosim într-un mod distructiv. Dumnezeu nu ne-a vrut roboți ci oameni care din iubire și alegere proprie să ne încredințăm în brațele Lui.

 

Cristian Chiș

arrow