Locuim în Dublin din martie 1999 și de aproximativ 5 ani în aceiasi locuință la casă într-un cartier de 100 case, aproximativ 200 de familii, înconjurați în mare parte de vecini irlandezi și romano-catolici de religie. Cu ocazia sărbătorilor mari, Nașterea Domnului și Învierea Domnului, trimitem câteva gânduri despre însemnatatea acestora împreună cu o felicitare, la cei de pe strada noastră. De sărbătorile abia trecute am trimis însă o scrisoare tuturor familiilor din cartier.
Suntem legați unii de alții prin intermediul copiilor noștri minori de vârste apropiate și chiar ne ajutam atât cât putem la nevoie unii pe altii in diverse aspect, ducem sau aducem copii de la școala sau la diverse activități, supraveghem copiii pe stradă, etc. Ne cunoaștem pe nume și vorbim adesea unii cu alții. Însă nu am avut o evanghelizare ca la carte, ci mai mult prin fapte decât prin vorbe.
Sâmbătă seara am văzut lumina ambulanței pe strada noastră foarte liniștită de fapt și apoi mașina pompierilor. Atunci am ieșit afară și am văzut la vecinii noștrii agitație. Sunt o familie de irlandezi, Thomas și Lisa, au trei copii ceva mai mici: Luke 8 ani, Chloe 5 ani, și Reece 2 ani. Erau foarte mulți vecini afară, adunați în jurul casei lor. Din vorba în vorba am aflat că Lisa, fusese bolnavă de pneumonie și intrase în comă – probabil infarct sau/și colabarea plămânilor în urma infecțiilor. După aproximativ 40 de minute a fost transportată la spital.
Imediat am sunat pe frații de la Biserica Sfânta Treime în Rathgar, care se aflau la rugăciune să mijlocească înaintea Domnului pentru Lisa, apoi duminică dimineața ne-am rugat împreună cu Biserica Betania, în plus acasă în timpul de rugăciune ne-am rugat pentru familia acesteia. Cel puțin încă o biserica locală a mijlocit pentru Lisa.
În cursul zilei de duminică am trimis un mesaj de încurajare pe numărul de telefon al Lisei, menționând că ne rugăm pentru ea, pentru că Thomas nu era acasa, fiind la spital. Apoi luni și respectiv marți înainte de a merge la rugăciunea Bisericii Betania am vorbit cu mama acesteia, care îmi spusese că Lisa este în comă indusă medical din cauza stării precare a organelor interne, și că vor încerca să o trezească în cursul zilei de miercuri, după câteva investigații. I-am spus că noi ca familie ne rugăm pentru ea, pentru copii și Thomas, și că Biserica se roagă pentru ea.
Marți seara ne-am rugat din nou pentru Lisa la Biserica Betania. I-am cerut personal Domnului în rugăciune să se atingă de Lisa, să-i de vindecare și viață în trupul ei. Mi-aș fi dorit să merg la spital sa mă rog acolo pentru ea, eventual împreună cu un grup de frati, însă nu eram sigur de voia Domnului în acest aspect și nici nu știam cum va decurge propunerea mea înaintea lui Thomas sau celorlalți membrii ai familiei extinse.
Miercuri seara puțin după ora 9 pm am primit vestea că Lisa a decedat. Avusese sub 40 de ani. Copii ei însă nu știau că mama lor nu mai este în viață.
Am plâns și plâng în continuare deși nu mă pot exterioriza din cauza familiei mele (nu le-am spus înca vestea decesului Lisei). Pentru că în urmă cu 3 ani, am fost eu în aceiași situație, când soția mea, Tina, a fost salvată de Domnul în ultimul moment, fiind aproape să moară în urma unei serii de complicații ale sănătății și bâlbăială a medicilor. Deja mă vedeam în ajunul Nașterii Domnului din 2008 rămas văduv la 37 de ani cu doi copii, având atunci 9 și 4 ani.
Avem doi copii de 13 si 8 ani acum, iar al treilea se va naște în mai 2012. Încă nu suntem la capăt cu suferința și încercarea, dar nădăjduim în Domnul Isus pentru vindecare totală și putere în trupul soției mele. Am plâns pentru că nu știu cum ar fi fost dacă aș fi mers la spital, la patul ei sa mă rog acolo, pentru ea, însoțit sau nu de alți frați, dacă Domnul s-ar fi îndurat de ea și ar fi schimbat situația aceasta prin a-și glorifica Numele printr-o minune și mântuire a casei acesteia.
Aceste din urma gânduri mă tulbură: Am ratat o oportunitate de a-l mărturisi Domnul? Ar fi fost un altfel de rezultat? Dar dacă nu ar fi acționat Domnul așa cum mă așteptam eu și rezultatul ar fi fost același, fiindcă El este suveran și știe ce este mai bine? Cum ar fi fost privită mărturia mea despre un Dumnezeu care poate să dea viață chiar și celui mort?
Acum este joi, și recunosc că am plâns enorm noaptea trecută, pentru cei trei copii care sunt acum orfani, pentru că toți copiii de pe stradă vor fi afectați de acest eveniment, pentru că Ruth și David copii noștri vor fi extreme de afectați de moartea Lisei. Câteva fete de pe stradă s-au adunat marți seara împreună cu Ruth și i-au desenat un card dedicate Lisei prin care își exprimau dorința ca ea să se facă bine și îi spuneau că o iubesc.
Într-un final i-am spus soției mele despre moartea Lisei. Din nou am plâns amândoi, pentru că ne pasă de copiii lor și de copiii noștri. Pentru că vom suferi toți cel puțin pentru câțiva ani de pierderea produsă.
În final am două întrebări ce merită a fi analizate individual: Ce facem noi ca și creștini cu privire la misiunea noastră de evanghelizare? Cum reacționăm în cazuri similare?
Vasile Roș