Am lăsat în urmă toamna multicoloră şi bogată şi parcă pe neaşteptate sezonul rece şi-a făcut apariţia. Încă o dată iarna ne-a întâmpinat cu zile mai scurte şi răcoroase, nopţi lungi şi îngheţate, copaci fără frunze şi păsărele care îşi caută undeva un adăpost şi hrana pentru a supravieţui. Fără veste, iată că am păşit din nou, pentru a câta oară în Decembrie, o lună parcă mai specială dintre toate lunile anului, luna în care cei mai mulţi îşi fac cadouri, urări, alţii bilanţul…
Suntem cuprinşi fără să vrem de acest spirit de bucurie al sărbătorilor de iarnă care ne bat la uşă. Şi nu îmi explic cum se face că oamenii în această perioadă a anului sunt mai iertători, mai amabili, mai zâmbitori, mai calzi, mai blânzi, mai darnici! De-ar fi aşa tot timpul anului…
Tipical acestei perioade, oraşul e într-o mare forfotă, străzile gem de mulţimea oamenilor grăbiţi, shopuri supra aglomerate, oameni care cheltuiesc peste măsură pentru a-şi reînnoi casele, garderobele…pregătindu-se pentru sărbătoare, o zi de naştere. Suntem cuprinşi şi noi în iureşul acesta şi nu că ar fi un lucru rău, dar dacă ne limităm numai la acestea, sărbătoarea ne aparţine nouă şi nu Sărbătoritului, Isus Cristos. Imaginaţi-vă oameni care sărbătoresc o zi de naştere şi uită de persoana sărbătorită. Cred ca nu ar fi alceva mai trist! Din nefericire cei mai mulţi au tendinţa de a uita cine este defapt în centrul atenţiei sărbătorii „Crăciunului” şi sunt distraşi de lucruri mult prea mărunte. Şi ce bine ar fi dacă creştinii zilelor noastre ar înţelege dorinţa Celui născut în Betleem, precum au înţeles-o păstorii, magii şi atâţia alţii care l-au urmat!!! Să fim mai atenţi cu cei din jurul nostru şi pe lângă cadouri, să le împărtăşim cu mare bucurie despre întruparea „salvării”, Isus.
Ştiu că această sărbătoare va trece pentru unii cu împlinire; cu mese încărcate, colinzi, musafiri, surprize…dar pentru alţii care au probleme, ce mai poate însemna această sărbătoare? Oare un nou început, o bucurie a întâlnirii şi relaţiei cu Isus, o pace care străbate cerurile şi pământul, o nouă treaptă a credinţei, o umilinţă ce coboară până la iesle, o dăruire care costă, o iubire necondiţionată…
Generaţia în care noi trăim are nevoie de o înţelegere clară a însemnătăţii acestei sărbători, iar noi putem să împlinim această nevoie. Azi Domnul Isus nu mai este la Betleem, nici în Nazaret sau Israelul de altădată, dar El e acolo unde este dorit, într-o inimă ce ţine loc de iesle, într-un loc unde poate creşte, chiar în mine şi în tine. Îl vom sărbătorii noi pe Isus? Eu am spus „da” lui Isus şi sunt invitatul la ziua Lui de naştere. Mă bucur foarte mult pentru această onoare, dar mi-a mai spus că orcine poate să-i fie alături, şi tu, şi tu,…. iar cadoul cel mai mare pe care i-L putem face, nu constă în a-I dărui lucruri Domnului, pentru că oricum sunt ale Lui, ci în a ne dărui pe noi înşine prin timp, dedicare, credincioşie, ascultare …
Magdalena Cozma